Ce a făcut revista „Apostolul” de vreo optzeci de ani încoace? (Pentru mine, şi pentru multă lume, ea n-a murit sub dictatura trecută, ci a continuat să apară, în ediţii personale, în sufletul tuturor celor dăruiţi catedrei. A stat de veghe, cu pixul în mână, la hotarele limbii şi culturii române încercând să păstreze ceea ce, pretenţios spus, se numeşte demnitate naţională. Lucru nu-i simplu, pentru că, dacă în prima serie revista – prin apostolii săi – îşi propunea să lumineze analfabeţi, astăzi lucrurile sunt mai grave, lumina trebuind direcţionată asupra alfabetizaţilor. Proştii trec, prostia rămâne şi nu trebuie să dau exemple de elogiere a ei; e de ajuns să-l citez pe matrozul de la Cotroceni care a învăţat prost şi a ajuns bine. Deocamdată.

Într-o ţară în care meseria de profesor a devenit una ruşinoasă, în care îndoielile şi incertitudinile dascălilor se izbesc de certitudinile guvernanţilor, în care lumea râde citind perlele de la bacalaureat în loc să-şi plângă viitorul, a te dedica necondiţionat şcolii devine un gest eroic. E un fapt care trebuie apărat cu toată cerneala de pe lumea asta.

„Cinste şi gramatică”, zicea Caragiale, ar fi cele dintâi condiţii ale unei gazetării bune, iar noi încercăm să le acoperim pe ambele. Cu menţiunea că cinstea trebuie susţinută de competenţă şi că ea nu trebuie să fie un determinativ, ci o direcţie. Cu speranţa că veghea noastră ar putea fi rodnică, şi cu precizarea că ne cunoaştem bine limitele.

O revistă care are personalitate trebuie să şi-o etaleze şi să arate ca un spectacol bine regizat, orchestrat, direcţionat … Ceea ce presupune o chestiune de dinamică ageră, dar şi de intuire şi paginare a priorităţilor. Din acest punct de vedere, până acum Apostolul şi-a respectat antetul – este, în primul rând, o revistă a cadrelor didactice din Neamţ, și nu numai. Dar ea ar trebui să fie, dincolo de zona teoretică – pedagogie, psihologie, metodică – şi o revistă vie, responsabilă, un spaţiu al dialogului şi al polemicii. Având bucuria de a vedea că textele colaboratorilor noştri cotonogesc tot mai puţin limba română, că ideile secundare n-o mai iau înaintea celor principale, că textele devin tot mai concise şi mai substanţiale, declar deschisă aici orice colaborare competentă şi argumentată. Atrag doar atenţia că – în absenţa totală a cenzurii de partid – toți semnatarii trebuie să se bazeze doar pe autocenzura profesională şi pe bunul simţ din dotare.

Personal, simt nevoia unor rubrici constante care ar privi schilodirea limbii române, a unor rubrici de educaţie estetică – plastică, muzicală, teatrală. Și a unor texte care să ne ajute să dezlegăm școala de la gard și s-o legăm chiar de școală. După cum simt nevoia unui dialog cât mai neinhibat cu ceilalți confrați din țară, cu alți colegi aflaţi deocamdată în simbria actualei puteri dar, de aceeași parte a baricadei, sper.

E un dialog pe care Biblioteca virtuală AGIRo ar putea să-l susțină și să-l orchestreze foarte bine.

Pentru că toţi, de la Catedră ne tragem…

               Mircea ZAHARIA, redactor – șef al revistei APOSTOLUL